Mircea Lucescu (76 de ani) a dezvăluit prin ce momente dramatice a trecut în drumul parcurs de la Kiev până la București.
„Il Luce” se afla la Kiev în momentul în care Vladimir Putin a dat oridin ca armata Rusiei să atace Ucraina.
Antrenorul lui Dinamo Kiev a stat două zile la baza echipei, iar după aceea a plecat spre România cu mașina. Drumul spre țară nu a fost unul ușor pentru Mircea Lucescu, iar acesta a dezvăluit că a văzut în cele 17 ore petrecute între vamă și punctele de control „scene urâte”.
Mai mult, „Il Luce” a mers pe drumuri secundare după ce a reușit să iasă din Kiev, orașul pe care rușii lui Vladimir Putin vor să îl cucerească”, iar atunci s-a întâlnit cu „convoaie de soldați care se îndreptau spre sud”.
„Nimeni nu se aștepta. Se credea că va fi cel mult vreo încăierare în Donbas, nimeni nu credea într-o invazie ca cea pe care am văzut-o. Am văzut scene urâte, cu bărbați care însoțeau femei și copii până la graniță și apoi se întorceau înapoi.
17 ore grele, între vamă și puncte de control. Pentru a ieși din oraș am condus cu 7 km/h, străzile erau blocate cu mașinile celor care fugeau. În afara Kievului am mers pe drumuri secundare, dar ne-am întâlnit cu convoaiele de soldați care se îndreptau spre sud pentru că între timp începuseră bombardamentele de la Marea Neagră, așa că am ajuns la granița cu Moldova, unde erau cozi interminabile”, a spus Mircea Lucescu, pentru Gazzetta dello Sport.
„Sper că se va ajunge la un acord politic și, mai presus de toate, să ne dăm seama de prima condiție: să nu mai lăsăm să moară alți oameni. Repet: nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie, ucrainenii l-au ascultat pe Putin și au crezut că sunt lupte verbale, amenințări.
Istoria ne va aminti de această poveste ca cea a unei țări care o atacă pe alta cu care este înfrățită, este o rană incredibilă. Când vor vedea pagubele pe care le fac, poate că se vor opri. Acum să ne gândim la pace, apoi ne gândim și la fotbal”, a adăugat Mircea Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER